De ce iubim ghimbirul

Cu o popularitate din ce în ce mai mare, ghimbirul este deosebit de prețuit  – și pe bună dreptate! Deosebit de aromat, se poate folosi în orice tip de preparat: supe, feluri principale, sosuri, deserturi, băuturi.  Ghimbirul este originar din Asia, fiind apoi cultivat și în alte zone, la temperaturi ridicate și cu umiditate constantă. Rizomul de ghimbir are o culoare pală, este noduros și cu formă neregulată.
În bucătăria asiatică, acest condiment este esențial, iar în funcție de modul de preparare oferă diverse nuanțe de gust – picant, dulceag, pișcător, revigorant.  Ghimbirul este cunoscut și căutat din cele mai vechi timpuri pentru proprietățile sale medicinale. Este menționat în Ayurveda, manualul hindus al științei medicinale, scris în sec. al V-lea î.Hr. și în Coran – cartea sacră a musulmanilor. În cultura chineză, ghimbirului îi este oferită o reverență aproape mistică, bazată  pe proprietățile sale curative, dar mai ales pe rolul spiritual pe care l-a avut odinioară în comunicarea cu zeitățile în timpul ceremoniilor religioase.
Ghimbirul este un remarcabil combatant al afecțiunilor, al răcelii și gripei și ajută sistemul digestiv. Ultimele cercetări au scos la lumină și anumite proprietăți anticancerigene.  Ghimbirul calmează grețurile matinale, diminuează durerile menstruale, scade tensiunea, combate afecțiuni respiratorii (alergii, astm), reduce inflamațiile articulare și durerile reumatice, scade nivelul colesterolului rău și, pe deasupra, este și afrodisiac. Asta da plantă!
La Rendez-Vous suntem recunoscători pentru această rădăcină minune, de aceea o folosim cu încredere în băuturi și preparate. Datorită gustului revigorant, poate fi un ingredient esențial într-un suc veggie, stors pe loc, cu pulpă din fructe și legume proaspete și zemoase. Ghimbirul completează  surprinzător un mix de portocale și morcov, măr și țelină sau kiwi și grapefruit. Deserturile cu ghimbir sunt deja din ce în ce mai iubite de cei care le-au încercat. Atelierul Coffet creează diverse torturi și prăjituri cum este tortul cu ciocolată, cremă de lămâie și ghimbir, o fantezie gustativă: dulce, acrișor și doar o nuanță de pișcător. Și dacă tot suntem într-un februarie geros și răcelile au dat iama, recomandăm cu tărie ceaiul cu ghimbir, pentru refacere și revitalizare. În Ceainăriile Rendez-Vous puteți încerca diverse combinații de infuzie cu această plantă minune. Dacă îndrăgiți aroma ghimbirului și folosiți acasă, sugerăm să aromați supe cremă, ceaiuri, deserturi de orice fel (prăjituri sau fursecuri, iar dacă este combinat cu morcov sau dovleac, cu atât mai bine), salate de fructe de sezon, limonade și sucuri fresh.

Earl Grey – dulce oră de istorie

Earl Grey este un ceai negru aromatizat cu uleiul din coaja de portocală bergamotă, un fruct care se găsește îndeosebi în Italia. Variații ale amestecului tradițional includ Lady Grey (o combinație de Earl Grey cu albăstrele), Russian Earl Grey (cu bucățele de coji de citrice) și Red Earl Grey (Rooibos și bergamotă).

Tartă cu lămâie, dulceață de afine și Earl Grey

Acest ceai celebru poartă numele lui Charles GREY (1764-1845), un aristocrat englez care a studiat la Eton și Cambridge și a intrat în Parlament la vârsta de 22 de ani. Grey a luat-o de nevastă pe Mary Elizabeth Ponsonby, fiica unui baron irlandez, și au avut împreună șase fete și zece băieți. Înainte de această căsătorie, a avut o fiică nelegitimă cu Ducesa de Devonshire, evenimente care au făcut subiectul filmului “The Duchess” (2008) cu Keira Knightley și Ralph Fiennes. Cariera politică a lui Grey a fost una de succes, acesta ajungând Prim-Ministru al Regatului Unit al Marii Britanii în 1830, fiind cunoscut pentru importante reforme cum e Legea de Abolire a Sclaviei din 1833. Grey a moștenit titlul de Earl după ce tatăl său a murit, devenind astfel cel de-al doilea Charles Grey.

Și totuși, ce legătură există între acest om important al istoriei engleze și ceaiul negru cu bergamotă? Există mai multe istorisiri referitoare la această conexiune. Conform unei legende, în timpul unei vizite în China, unul dintre oamenii lui Lord Grey a salvat de la înec un băștinaș. Pentru a-i răsplăti bunăvoința, tatăl băiatului salvat le-a dezvăluit rețeta unui ceai negru cu bergamotă. Cu toate acestea, povestea se crede a fi neautentică, dat fiind că nu există nicio dovadă a unei vizite pe care Lordul Grey ar fi făcut-o în China. O altă versiune spune povestea unui ceai creat accidental, în timpul unui transport maritim al unui cadou format din ceai și portocale bergamotă, din partea unor diplomați chinezi. Aroma fructului ar fi fost astfel absorbită de către frunzele de ceai.

Trufe de ciocolată fină cu Earl Grey

Trufe de ciocolată fină cu Earl Grey

În realitate nu se cunoaște cu exactitate motivul asocierii ceaiului cu Lordul englez. Cercetătorii de la Oxford English Dictionary au descoperit că prima referință la ceaiul aromat cu bergamotă a fost făcută în 1824. În contrast cu asocierile ulterioare, se pare că la acea vreme ar fi fost folosit ca să îmbunătățească gustul ceaiului de slabă calitate. Astfel că Oxford English Dictionary a concluzionat că este puțin probabil ca Charles Grey să fi recomandat sau să fi lăudat acest ceai. În prezent, ceaiul Earl Grey este cunoscut pretutindeni și foarte iubit, cu o aromă inconfundabilă, iar numele său a devenit o referință generală la ceaiurile negre cu bergamotă.
În ceainăriile Rendez-Vous veți găsi o diversitate de ceaiuri cu bergamotă, trufe de ciocolată cu Earl Grey și tarte cu lămâie, dulceață de afine și… ați ghicit! ceai Earl Grey.

 

Afternoon Tea Party

Simti nevoia sa faci ceva complet diferit in weekend? Vrei sa te intalnesti cu prietenele tale intr-o altfel de ambianta si sa aveti parte de ceai, sampanie si veselie?

Noi am lansat  Afternoon Tea Party unde te invitam sa intri in atmosfera Ceaiului de la Ora 5, cand doamnele se delectau cu ceai, sampanie si prajiturele, povesteau despre viata si iubire, prietenii si legaturi intre oameni.

Te invitam sa te simti bine, sa iti pui rochia cea mai frumoasa, sa alegi bijuteriile cele mai fine si sa intrii in arta degustarii ceaiului.

In fiecare sambata si duminica intre orele 16:00-18:00 te asteptam la Afternoon Tea Party.

Rugam rezervare in prealabil.

 

Smochinele, gustul aparte din ceaiul tau

In postarea de azi ne-am propus sa iti vorbim putin despre smochine, acele fructe exotice pe care le gasesti de cele mai multe ori confiate. Desi le mancam ca atare sau le introducem in prajituri, smochinele se gasesc si in ceaiuri si au efecte benefice asupra organismului.

Fruzele smochinelor sunt foarte cunoscute pentru tratarea diebatului, insa ele au si alte calitati, precum ar fi: tratarea cirozei hepatice, a diverse probleme de piele sau tratarea diabetului zaharat. Smochinele in sine contin calciu, potasiu si fibre care ajuta la scaderea colesterolului, sunt utile in tratarea constipatiei datorita efectului lor laxativ, cresc energia si intaresc oasele. In acelasi timp, smochinele ne protejeaza impotriva insomniei si ne asigura o stare de sanatate generala buna.

La Rendez-Vous avem ceaiuri care contin smochine, unul dintre ele fiind L’Herbe Bleue. Este un ceai cu miros incredibil de frumos si gust deosebit, acesta continand pe langa smochine si alte fructe pe care va lasam sa le descoperiti in ceainarie. Daca nu te afli in Bucuresti trebuie sa te anuntam ca ai posibilitatea sa comanzi acasa ceaiurile preferate, facem livrari oriunde in tara :)

Iata linkul cu ceaiurile pentru acasa: CEAIURI PENTRU ACASA

Ne gasesti si pe pagina de Facebook la adresa: Facebook Rendez-Vous

 

 

 

Sursa foto: http://www.bbcgoodfood.com/content/knowhow/glossary/fig/

Originile traditiilor ceaiului britanic

In 1662 Carol al-II-lea s-a casatorit cu frumoasa Catherine de Braganza din Portugalia, a carei zestre era alcatuita, printre altele, din lazi cu frunze de ceai. Portughezii au fost primii europeni care au gustat din licoarea magica numita ceai, deoarece acestia controlau rutele comerciale ce veneau din Asia. Pasiunea reginei pentru ceai a fost apreciata de catre curtea regala si curand a devenit bautura preferata a Palatului Buckingham.

Insa adevarata revolutie in afacerea cu ceai a inceput in 1837, o data cu ascensiunea la tron a reginei Victoria. In acea perioada, China s-a vazut imposibilitatea de a face fata cererii ridicate de ceai venite din Europa si a inceput sa introduca pe piata ceai de calitate inferioara. la vremea accea, relatiile intre Marea Britanie si China s-au inasprit si, in urma sanctiunilor aplicate de britanici chinezilor, acestia din urma au impus embargo asupra comertului cu Marea Britanie. Robert Bruce din Garda Regala si fratele sau Charles au adus insa seminte de contrabanda din China si au creat local un soi nou cu gust puternic astringent. In amintirea acestor evenimente, unul din ceaiurile britanice a fost denumit “Victorian”.

La mijlocul secolului al-XIX-lea Marea Britanie a devenit cel mai mare furnizor de ceai, fiind capabila sa asigure nu numai nevoile imperiului, dar sa exporte si in tarile vecine. Caravanele rusesti vindeau in magazinele din capitale ceai britanic sub numele de “ceai indian”.

In secolul XX britanicii au inceput insa sa se concentreze pe imbunatatirea calitatii amestecurilor de ceai. Acest fapt s-a reflectat in cresterea numarului de consumatori si pasiunea pentru aceasta licoare. Astazi, oferta este foarte variata, ceaiul englezesc trecand de mult timp granitele teritoriale, iubitorii de ceai bucurandu-se de gustul impecabil, iar daca ne referim la comercianti putem spune ca respectul pentru oameni primeaza.

Ce este Matcha si ce beneficii aduce organismului?

Ai simtit vreodata alunecand printre degetele rasfirate pudra fina, mai fina ca nisipul, lasandu-ti urme verzi pe umezeala ce ti-a cuprins palma? Ti-ai rasfatat organismul cu unul din cele mai fine ceaiuri utilizate in ceremonia ceaiului japonez? Citeste aceste cateva randuri si daca te convingi ca merita sa-l incerci trece pragul uneia din ceainariile Rendez-Vous.

Cel mai probabil ca ai auzit de ceaiul Matcha. El se gaseste atat sub forma de ceai de baut, dar si intr-o serie de produse gata preparate, precum: inghetata, prajituri, taitei. Matcha este un ceai verde, un amestec de frunze proaspete. Spre deosebire de alte tipuri de ceai care sunt lasate sa fermenteze, sa se usuce, ceaiul verde se pregateste in cea mai pura stare a lui, nefiind lasat la fermentat. Atunci cand este macinat fin, Matcha isi pastreaza culoarea verde avand astfel un aspect unic, pastrandu-si si proprietatile naturale de colorant alimentar.

Dincolo de importanta lui in cultura ceaiului japonez, calitatile ceaiului Matcha nu se opresc aici. Beneficiile sale pentru sanatate sunt demne de luat in seama numai daca ne gandim ca acesta contine de 20 de ori mai multi antioxidanti decat rodiile sau afinele, conform studiilor publicare de cercetatorii de la Universitatea din Tufts. Antioxidantii sunt compusi chimici care previn imbatranirea si bolile cronice, stimuleaza organismul si scade nivelul colesterolului. Mai mult decat atat, Matcha contine un tip de substante de natura antioxidanta, denumite catechine, care contraataca efectele radicalilor liberi, a razelor UV si poate preveni cancerul.

Acum mai bine de 1000 de ani calugarii din Japonia beau ceai Matcha pentru a ramane calmi in timpul orelor lungi de meditatie, Matcha continand un aminoacid rar care actioneaza la baza creierului, generand o stare de relaxare.

Aproape lipsit de calorii ceaiul Matcha este un adevarat aliat in lupta cu pierderea in greutate, avand proprietati de stimulare ale organismului si aredere a grasimilor. Verdele este cu adevarat culoarea sanatatii, iar Matcha intruneste toate calitatile pentru a curata organismul de toate elementele nocive. Clorofila, cea care da culoarea verde a ceaiului si a celorlalte plante verzi, este de asemenea un detoxifiant puternic si ajuta la eliminarea substantelor chimice si a metalelor grele din organism.

Sursa foto: http://www.flickr.com/photos/42424986@N00/3701405051/in/photostream

 

Darjeeling: Sampania ceaiului

Darjeeling este o variatie a ceaiului chinezesc, Camelia Sinensis, cultivat pe plantati indiene, in regiunea Darjeeling si este considerat unul din cele mai rafinate si scumpe ceaiuri din lume. Prin metodele de cultivare si productie, Darjeeling este mai aproape de ceaiurile chinezesti, decat de cele indiene. Acesta este un ceai cu frunza mica, cu gust usor astringent si aroma fina florala. Desi Darjeeling este comercializat ca si ceai negru, acesta are un nivel de oxidare mai mic de 90%, astfel incat acestea sunt mai mult ceaiuri maronii (oolongs) decat ceaiuri negre, din punct de vedere tehnic.

Acest ceai are un gust delicat, datorita conditiilor naturale unice in care creste, cu climat rece si umed si plantatii situate la altitudine maxima. In functie de momentul recoltei, gustul si aroma ceaiului sunt foarte diferite. Factorii sezonieri au un impact foarte mare si nu toata lumea va fi capabila sa inteleaga diferentele. De exemplu, exista diferente intre o bautura obtinuta din frunze colectate primavara si o bautura realizata din frunze colectate din aceeasi plantatie, dar la inceputul verii. Metodele de prelucrare a frunzelor de ceai sunt foarte traditionale, acestea incluzand ofilire, fermentare, uscare, metode pentru care acest ceai este atat de apreciat. In prezent exista 86 de plantatii Darjeeling, cu o suprafata totala de aproximativ 19.000 de hectare, ce dau o productie anuala de 11-12 mii de tone si reprezinta circa 1% din tot ceaiul cultivat in India.

Frunzele de ceai sunt colectate de 4 ori pe an. Prima recolta este de Paste, imediat dupa perioada de iarna, in lunile martie-mai. Frunzele colectate in aceasta perioada sunt de culoare verde, ceaiul are o aroma de flori si o culoare ca de miere. In aceasta perioada sunt culese doar frunzele superioare si bobocii, care dau acestui ceai un gust atat de rafinat.
In iunie are loc a doua colectare. Frunzele au acum o culoare rosiatica, infuzia este mai intensa, cu o culoare de chihlimbar luminos. Si acesta este considerat un ceai de inalta calitate si este recomandat a fi baut dupa amiaza.
Colectarea de vara are loc in iunie-iulie. In aceasta perioada, proprietatile frunzelor de ceai se schimba, impreuna cu natura infuziei. Ceaiul are o usoara nota de nucsoara. Si aceasta colectare este la fel de apreciata de cunoscatori, cei care stiu sa faca diferenta intre un ceai de calitate si unul “obisnuit”.

Ultima colectare are loc toamna, in octombrie-noiembrie. Acum frunzele sunt de culoarea cuprului, iar ceaiul are un gust mai usor.

Datorita exclusivitatii sale si volumelor mici de productie, falsificarea ceaiului Darjeeling este foarte populara. Anual de vand peste 45.000 de tone de Darjeeling, desi productia reala este de 11.000-12.000 tone. Acest lucru a dus la scaderea preturilor reale ale ceaiului si la pierderi importante pentru economia indiana. Pentru a preveni falsificarea, Consiliul de ceai din India, impreuna cu Asociatia de ceai Darjeeling, au fost de acord ca doar cele 86 de plantatii de ceai cu certificate speciale sa aiba dreptul de a folosi denumirea “Darjeeling”.

Va invitam pe site-ul nostru www.ceainarie.ro sa aflati mai multe despre ceaiurile pe care le gasiti in Ceainariile Rendez-Vous. De asemenea, pagina noastra de Facebook va sta la dispozitie https://www.facebook.com/pages/Ceainaria-Rendez-Vous/173518199407167

Ceremonia ceaiului (partea 1)

Ceremonia ceaiului este o expresie a lucrurilor fundamentale din cultura japoneza. Este un ritual traditional prin care ceaiul verde matcha este preparat intr-un mod ceremonios de catre o persoana initiata si servit unui grup mic de oaspeti intr-o atmosfera calma si linistita.

In cultura japoneza fiecare arta este descrisa ca o cale spiritual astfel avem “calea florilor” sau ikebana, “calea caligrafiei” shodo, “calea poeziei” haiku, “calea sabiei” kendo si altele. “Calea ceaiului” sau chado reprezinta calea spirituala a ceremoniei ceaiului.

Ceremonia ceaiului reprezinta practice prepararea si servirea ceaiului verde in prezenta unor oaspeti, conform unui ritual specific. Ceremonia completa dureaza aproximativ patru ore care implica servirea unui aperitiv si servirea de doua ori a ceaiului, gazda facand tot ce ii va sta in putinta pentru a crea un confort esthetic, intelectual si psihic deosebit oaspetilor.

Ritualul ceremoniei ceaiului nu este doar un mod de a petrece timpul, ci o cale a autocunoasterii. Arta ceaiului reprezinta cultul frumosului, este o taina a armoniei si a puritatii, este o sugestie, o banuiala, este vorba despre ascunderea fumosului pentru a fi descoperit fara a fi destainuit.

Ceremonia ceaiului nu are o atmosfera religioasa, ci una de cautare a odihnei si a linistii, prin detasarea de cotidian fara a evada din realitate pentru ca scopul este purificarea sufletului, atingerea simplitatii.

Esenta ceremoniei ceaiului este armonia, iar aceasta traditie a fost inceputa de calugarii budisti. Sen no Rikyu (1522-1591) a transformat ceremonia conceputa de calugari intr-un adevarat ritual. Ceremonia ceaiului implica mai multe metode: Chanoyu (metoda antica), Sencha-do (metoda moderna), Misonodoma (metoda pentru occidental), Ryakubon (metoda pentru exterior).

Ceremonia ceaiului este de fapt un mod rafinat de relaxare care exprima o anumita filosofie de viata. Oaspetii care iau parte la ceremonie trebuie sa gaseasca in participarea la eveniment o oaza de pace si liniste sufleteasca, departe de lume si de tot ce este rau, unde mintea se poate deschide spre meditatie.

Principiile fundamentale ale ceremoniei au fost sintetizate de maestrul Sen no Rikyu in patru cuvinte: Armonie, Respect, Puritate si Liniste.

Armonia trebuie sa fie create intre persoane, intre obiecte, intre persoane si obiecte. Fundamentala pentru crearea armoniei este linistea deoarece ajuta la concentrarea atentiei.

Respectul este deosebit de important intrucat este vorba despre respectful fata de o regula, fata de instrumentele folosite in timpul ceremoniei, dar si fata de celelalte persoane si fata de propria persoana.

Puritatea este un alt principiu fundamental care se refera nu doar la puritatea interioara, cat si la curatenia lucrurilor ce ne inconjoara.

Linistea sufleteasca, seninatatea este practic dependenta de celelalte trei principii deoarece numai prin Armonie, Respect si Puritate se poate dobandi Linistea.

Noi va invitam sa experimentati in fiecare zi o clipa de Liniste in ceainaria Rendez-Vous, unde alaturi de prajituri si alte bunatati, ceaiul va va purta intr-o lume noua.

 

Picatura de liniste dintr-o ceasca de ceai

Lungul sir de clipe, ore, zile, luni, ani numit viata… O viata pe care o traim pe repede-inainte, ca pe o cursa, fara sa apucam sa privim in stanga sau in dreapta, iar cand cursa se apropie de sfarsit si avem timp sa privim in urma regretam…regretam unele clipe, ore, zile, luni, ani in care nu ne-am oprit deloc, in care nu ne-am relaxat deloc si in care nu am avut liniste. Si totusi fiecare dintre noi parcurgem aceasta cursa nebuna cu aceleasi scopuri: fericire, multumire, liniste. Slavici spunea ca linistea aduce fericirea. Linistea din sufletele noastre este un lucru nepretuit si destul de rar in zilele noastre. Putine locuri si mult mai putine lucruri ne ofera azi un strop de liniste.

Ceaiul insa a ramas unul dintre putinele lucruri care ne ofera clipa de liniste din cotidian, iar ceainaria sau chiar propria noastra casa, gradina, terasa acel loc in care sa putem savura acel moment.

Ceaiul are o istorie indelungata (aproximativ 5000 de ani) si o cultura si mai bogata in functie de zona geografica la care ne referim.

Ceaiul a inspirat artisti, a oferit armonie, puritate, momente de relaxare si liniste, si chiar a dat nastere unei natiuni marete (Partida de ceai de la Boston, 1773)

Alb, negru, verde,rosu, galben, pu erh, oolong, cu zahar, miere sau indulcitor, rece sau fierbinte, intr-un pahar sau o ceasca de portelan, in oras, la munte sau la mare, la munca, acasa sau in excursie, dimineata, la pranz, seara sau noaptea ceaiul a fost, este si va fi intotdeauna companionul nostru de incredere, acel lucru care ne relaxeaza sau ne energizeaza, ne inspira si ne ofera acea clipa de liniste in care nu mai conteaza nimic pentru ca totul este efemer si tot ce conteaza este clipa…

Noi va invitam sa petreceti zilnic momente de relaxare in cadrul ceainariei Rendez-vous unde ceaiul, prajiturile, muzica si atmosfera, toate vor conspira pentru a va oferi o clipa de liniste, fericire, multumire…

Un prieten delicios de sanatos – ciocolata!

Ciocolata si-a dobandit de-a lungul timpului doua titluri imbatabile – de cel mai bun prieten al copiilor si cel mai mare dusman al femeilor. Irezistibil de dulce sau delicios de amaruie, cu toate aromele la care v-ati putea gandi, este practic imposibil sa nu savurezi fiecare bucatica din aceasta substanta magica. Laboratoarele Coffet povestesc despre beneficiile ciocolatei in alimentatia zilnica si de ce mitul « ciocolata ingrasa si nu e deloc sanatoasa » poate fi desfiintat in 5 pasi !

De fapt, secretul ciocolatei este continutul de cacao – cel care ii da si gustul distinct, dulce. In aceasta substanta se gasesc o multime de chimicale sanatoase, precum flavonide si teobromine. Singura problema ? Cacao nu are un gust prea bun in forma sa bruta… de aceea recurgem la ciocolata ! Odata ce amesteci cacao cu lapte, zahat si unt, rezultatul este delicios! Bineinteles, exista si o parte proasta – nu toate tipurile de ciocolata sunt atat de sanatoase . Pentru ca ingredientul de baza care aduce cu sine toate beneficiile este cacao, cea mai recomandata ciocolata este cea amaruie, cu cel mai mare continut de cacao (recomandat este procentul de 70%).

Iata cateva dintre beneficiile ciocolatei, care cu siguranta va vor convinge sa va lasati victima unei prajituri delicioase !

  1. Ultimele studii ne informeaza faptul ca ciocolata are beneficii cardiovasculare – intr-o cercetare ce a avut ca subiecti, asupra 31 000 femei, in decursul a 9 ani, a descoperit faptul ca acele femei care au consumat una sau doua ciocolate amarui in fiecare saptamana si-au diminuat riscul de atac de cord cu o treime! Chiar mai mult, un alt studiu atesta faptul ca un cubulet de ciocolata pe zi reduce presiunea arteriala si diminueaza riscul de infarct si atac cerebral cu 39%.
  2. Surprinzator, ciocolata te ajuta sa slabesti ! Cercetatorii din Copenhaga au descoperit faptul ca este mai mult decat recomandat ca o portie de ciocolata amaruie sa fie introdusa in orice plan de dieta ! De ce ? Ciocolata amaruie reduce poftele pentru alimente dulci, fiind extrem de satioasa. Astfel, daca iti dai voie sa te bucuri de cateva patratele de ciocolata amaruie pe zi, cu siguranta va compensa cu restul de dulciuri la care nici nu-ti va mai sta gandul!
  3. Ciocolata reduce stresul ! De ce in filme, fetele triste mananca ciocolata ? Pentru ca exista studii care leaga ciocolata de ridicarea moralului, bineinteles! Cercetatorii din Elvetia au descoperit ca anxietatea poate disparea complet daca se consuma cateva cubulete de ciocolata amaruie pe zi!
  4. Protectia solara este un alt beneficiu al ciocolatii! Se pare ca daca esti un consumator regulat al alimentului-magic, pielea ta va fi afectata de doua ori mai putin de soarele arzator  (bineinteles, fapt confirmat de un alt studiu, efectuat de cercetatorii londonezi).
  5. Nu in ultimul rand, ciocolata te face mai destept! Continutul mare de flavonide din cacao pune in miscare circulatia sangvina in partile cheie ale creierului pentru 2-3 ore, fapt ce creste nivelul de performanta pentru o scurta perioada de timp. De asemenea, un studiu efectuat asupra oamenilor cu varsta mai mare de 70 ani, in a caror dieta a fost prezenta ciocolata constant, atesta faptul ca abilitatile lor cognitive sunt considerabil mai ridicate decat a celor care au fost privati de bucuria ciocolatii.

O tema de gandire pentru femeile care sunt la dieta – ciocolata nu e chiar atat de daunatoare precum spun miturile. Ba chiar din contra ! Laboratoarele Coffet au inteles beneficiile acestui aliment si ofera o gama larga de prajituri si torturi absolut delicioase cu ciocolata pe care va asteapta sa le incercati !

 

Laboratorul ceainariilor Rendez-Vous, Coffet, ofera produse de cofetarie si patisarie pregatite pe baza unor retete traditionale, folosind numai ingrediente naturale. Caracterizandu-se in primul rand prin calitate, dar si prin atentia acordata clientilor, Coffet isi diversifica permanent reteltele, incercand sa multumeasca exigentele celor mai pretentiosi degustatori de dulciuri !