In 1662 Carol al-II-lea s-a casatorit cu frumoasa Catherine de Braganza din Portugalia, a carei zestre era alcatuita, printre altele, din lazi cu frunze de ceai. Portughezii au fost primii europeni care au gustat din licoarea magica numita ceai, deoarece acestia controlau rutele comerciale ce veneau din Asia. Pasiunea reginei pentru ceai a fost apreciata de catre curtea regala si curand a devenit bautura preferata a Palatului Buckingham.

Insa adevarata revolutie in afacerea cu ceai a inceput in 1837, o data cu ascensiunea la tron a reginei Victoria. In acea perioada, China s-a vazut imposibilitatea de a face fata cererii ridicate de ceai venite din Europa si a inceput sa introduca pe piata ceai de calitate inferioara. la vremea accea, relatiile intre Marea Britanie si China s-au inasprit si, in urma sanctiunilor aplicate de britanici chinezilor, acestia din urma au impus embargo asupra comertului cu Marea Britanie. Robert Bruce din Garda Regala si fratele sau Charles au adus insa seminte de contrabanda din China si au creat local un soi nou cu gust puternic astringent. In amintirea acestor evenimente, unul din ceaiurile britanice a fost denumit “Victorian”.

La mijlocul secolului al-XIX-lea Marea Britanie a devenit cel mai mare furnizor de ceai, fiind capabila sa asigure nu numai nevoile imperiului, dar sa exporte si in tarile vecine. Caravanele rusesti vindeau in magazinele din capitale ceai britanic sub numele de “ceai indian”.

In secolul XX britanicii au inceput insa sa se concentreze pe imbunatatirea calitatii amestecurilor de ceai. Acest fapt s-a reflectat in cresterea numarului de consumatori si pasiunea pentru aceasta licoare. Astazi, oferta este foarte variata, ceaiul englezesc trecand de mult timp granitele teritoriale, iubitorii de ceai bucurandu-se de gustul impecabil, iar daca ne referim la comercianti putem spune ca respectul pentru oameni primeaza.