De ce iubim ghimbirul

Cu o popularitate din ce în ce mai mare, ghimbirul este deosebit de prețuit  – și pe bună dreptate! Deosebit de aromat, se poate folosi în orice tip de preparat: supe, feluri principale, sosuri, deserturi, băuturi.  Ghimbirul este originar din Asia, fiind apoi cultivat și în alte zone, la temperaturi ridicate și cu umiditate constantă. Rizomul de ghimbir are o culoare pală, este noduros și cu formă neregulată.
În bucătăria asiatică, acest condiment este esențial, iar în funcție de modul de preparare oferă diverse nuanțe de gust – picant, dulceag, pișcător, revigorant.  Ghimbirul este cunoscut și căutat din cele mai vechi timpuri pentru proprietățile sale medicinale. Este menționat în Ayurveda, manualul hindus al științei medicinale, scris în sec. al V-lea î.Hr. și în Coran – cartea sacră a musulmanilor. În cultura chineză, ghimbirului îi este oferită o reverență aproape mistică, bazată  pe proprietățile sale curative, dar mai ales pe rolul spiritual pe care l-a avut odinioară în comunicarea cu zeitățile în timpul ceremoniilor religioase.
Ghimbirul este un remarcabil combatant al afecțiunilor, al răcelii și gripei și ajută sistemul digestiv. Ultimele cercetări au scos la lumină și anumite proprietăți anticancerigene.  Ghimbirul calmează grețurile matinale, diminuează durerile menstruale, scade tensiunea, combate afecțiuni respiratorii (alergii, astm), reduce inflamațiile articulare și durerile reumatice, scade nivelul colesterolului rău și, pe deasupra, este și afrodisiac. Asta da plantă!
La Rendez-Vous suntem recunoscători pentru această rădăcină minune, de aceea o folosim cu încredere în băuturi și preparate. Datorită gustului revigorant, poate fi un ingredient esențial într-un suc veggie, stors pe loc, cu pulpă din fructe și legume proaspete și zemoase. Ghimbirul completează  surprinzător un mix de portocale și morcov, măr și țelină sau kiwi și grapefruit. Deserturile cu ghimbir sunt deja din ce în ce mai iubite de cei care le-au încercat. Atelierul Coffet creează diverse torturi și prăjituri cum este tortul cu ciocolată, cremă de lămâie și ghimbir, o fantezie gustativă: dulce, acrișor și doar o nuanță de pișcător. Și dacă tot suntem într-un februarie geros și răcelile au dat iama, recomandăm cu tărie ceaiul cu ghimbir, pentru refacere și revitalizare. În Ceainăriile Rendez-Vous puteți încerca diverse combinații de infuzie cu această plantă minune. Dacă îndrăgiți aroma ghimbirului și folosiți acasă, sugerăm să aromați supe cremă, ceaiuri, deserturi de orice fel (prăjituri sau fursecuri, iar dacă este combinat cu morcov sau dovleac, cu atât mai bine), salate de fructe de sezon, limonade și sucuri fresh.

Earl Grey – dulce oră de istorie

Earl Grey este un ceai negru aromatizat cu uleiul din coaja de portocală bergamotă, un fruct care se găsește îndeosebi în Italia. Variații ale amestecului tradițional includ Lady Grey (o combinație de Earl Grey cu albăstrele), Russian Earl Grey (cu bucățele de coji de citrice) și Red Earl Grey (Rooibos și bergamotă).

Tartă cu lămâie, dulceață de afine și Earl Grey

Acest ceai celebru poartă numele lui Charles GREY (1764-1845), un aristocrat englez care a studiat la Eton și Cambridge și a intrat în Parlament la vârsta de 22 de ani. Grey a luat-o de nevastă pe Mary Elizabeth Ponsonby, fiica unui baron irlandez, și au avut împreună șase fete și zece băieți. Înainte de această căsătorie, a avut o fiică nelegitimă cu Ducesa de Devonshire, evenimente care au făcut subiectul filmului “The Duchess” (2008) cu Keira Knightley și Ralph Fiennes. Cariera politică a lui Grey a fost una de succes, acesta ajungând Prim-Ministru al Regatului Unit al Marii Britanii în 1830, fiind cunoscut pentru importante reforme cum e Legea de Abolire a Sclaviei din 1833. Grey a moștenit titlul de Earl după ce tatăl său a murit, devenind astfel cel de-al doilea Charles Grey.

Și totuși, ce legătură există între acest om important al istoriei engleze și ceaiul negru cu bergamotă? Există mai multe istorisiri referitoare la această conexiune. Conform unei legende, în timpul unei vizite în China, unul dintre oamenii lui Lord Grey a salvat de la înec un băștinaș. Pentru a-i răsplăti bunăvoința, tatăl băiatului salvat le-a dezvăluit rețeta unui ceai negru cu bergamotă. Cu toate acestea, povestea se crede a fi neautentică, dat fiind că nu există nicio dovadă a unei vizite pe care Lordul Grey ar fi făcut-o în China. O altă versiune spune povestea unui ceai creat accidental, în timpul unui transport maritim al unui cadou format din ceai și portocale bergamotă, din partea unor diplomați chinezi. Aroma fructului ar fi fost astfel absorbită de către frunzele de ceai.

Trufe de ciocolată fină cu Earl Grey

Trufe de ciocolată fină cu Earl Grey

În realitate nu se cunoaște cu exactitate motivul asocierii ceaiului cu Lordul englez. Cercetătorii de la Oxford English Dictionary au descoperit că prima referință la ceaiul aromat cu bergamotă a fost făcută în 1824. În contrast cu asocierile ulterioare, se pare că la acea vreme ar fi fost folosit ca să îmbunătățească gustul ceaiului de slabă calitate. Astfel că Oxford English Dictionary a concluzionat că este puțin probabil ca Charles Grey să fi recomandat sau să fi lăudat acest ceai. În prezent, ceaiul Earl Grey este cunoscut pretutindeni și foarte iubit, cu o aromă inconfundabilă, iar numele său a devenit o referință generală la ceaiurile negre cu bergamotă.
În ceainăriile Rendez-Vous veți găsi o diversitate de ceaiuri cu bergamotă, trufe de ciocolată cu Earl Grey și tarte cu lămâie, dulceață de afine și… ați ghicit! ceai Earl Grey.

 

Ceaiul rosu – alegerea sanatatii

Consumul de ceaiuri naturale din plante reprezinta pentru multe persoane o modalitate de a-si mentine sanatatea si de a se apara de diferite boli. Desi nu se cunosc foarte multe lucruri despre ceaiul rosu, acesta a devenit tot mai raspandit in intreaga lume si in Romania, fiind utilizat in special datorita proprietatilor si efectelor benefice ale acestuia, dar si pentru savoarea naturala si placuta.

  1. Ce este ceaiul rosu?

Preparat din planta rooibos (Aspalanthis linearis), planta care se gaseste numai intr-o regiune restransa din  Africa de Sud, ceaiul rosu este recunoscut si consumat in special datorita continutului bogat de antioxidanti dar si pentru ca nu contine cofeina si nu produce efecte secundare, precum insomnie sau stare de agitatie.

Frunzele de rooibos sunt culese pe timpul verii si lasate sa se oxideze, proces in urma caruia acestea devin rosii. Dupa un timp, ceaiul este uscat si ambalat pentru vanzare. Se poate gasi si rooibos verde, facut din frunze prospete, care au fost uscate fara sa fie lasate la oxidat.

Aromat si cu o savoare placuta, ceaiul rosu poate fi consumat fara indulcitori, avand un gust dulce si natural; poate fi baut atat fierbinte, cat si rece cu gheata, fiind bautura ideala pentru o zi torida de vara.

  1. De ce sa bem  ceai rosu?

Deoarece nu contine cofeina, ceaiul verde este adesea utilizat pentru a trata insomniile si starile de agitatie. Este ideal pentru personalele care doresc sa reduca consumul de cofeina, dar au un stil de viata activ si energic. Poate fi folosit pentru a trata colicii bebelusilor, alergiile sau crampele stomacale. Datorita continutului nutritional, acest ceai protejeaza in general sistemul imunitar, iar unii cercetatori considera chiar ca poate reduce riscurile de imbolnavire la persoanele care sufera de hipertesniune sau persoanele cardiace. Printre avantajele consumului de ceai rosu se numara si tratearea migrenelor, a stresului sau a problemelor digestive. Cercetatorii au descoperit ca acesta favorizeaza producerea de anticorpi in organism, previn imbatranirea prematura si poate ajuta chiar la prevenirea unor boli de inima sau a cancerului.

Asadar, ceaiul rosu este bautura ideala pentru oricine doreste sa incerce un gust nou, natural si in acelasi timp sa-si protejeze sanatatea.